Cuvinte, prea multe cuvinte!

30 sept., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Nu sunt adevărate decât cuvintele care curg din lacrimile tale, care iau forma gurii tale, care au căldura inimii tale, care sunt senine sau triste, îngândurate, ridate ca și chipul tău.
Nu sunt adevărate decât cuvintele care iau forma îmbrățișării tale fierbinți sau a trădărilor tale nenumărate, mici sau mari.
Nu sunt adevărate decât cuvintele care nasc oameni sau îi ucid fără milă, fără cel mai mic sentiment de regret sau teamă de judecata lui Dumnezeu.
Nu sunt adevărate decât cuvintele care sunt obosite ca și picioarele tale umblând în căutarea ființei dragi pe care ai pierdut-o din lașitate sau din prostie.
Nu sunt adevărate decât cuvintele care iau forma trupului tău, sau care izvorăsc din mintea și din gândurile tale cele mai ascunse.
Nu este adevărat nimic care nu izvorăște din frumusețea sau din hihoșenia chipului tău pe care nu ți-l știe nimeni decât tu însuți în momentele tale de sinceritate.
Este plină lumea de cuvinte, dar străzile orașelor și drumurile satelor noastre s-au golit de oameni. Cuvinte nenămărate la televizor, radio, internet, pe calcuatoare, tablete, telefoane mobile, în ziare, reviste, cărți, pe reclame, bannere, postere, în difuzoare, în gura oamenilor, în vitrine, pe tricouri și cămăși, pe obiecte decorative, pe avioane, mașini și vapoare, probabil și pe navele cosmice și pe sateliți. Dar, durere: Lumea întreagă se plânge de singurătate. Poate chiar Dumnezeu din ceruri se plânge de singurătate, căci creatura lui predilectă, omul, l-a cam uitat și merge pe drumuri pe care și le-a trasat singur.
Pe pământul meu nu mai este nici cerul, nici iadul, căci totul a fost invadat de cuvinte goale, simple semne fără suflare de viață. Pe pământul meu se întinde sinistru spectrul morții, adică umbra hăului dinaintea facerii lumii.
Sunt sătul de cuvinte goale și de oameni care trec pe lângă mine ca niște stafii, fără viață, fără căldură, fără nimic care să mă atragă. Nu mă atrag nici tatuajele, nici formele provocatoare, nici hainele scumpe de marcă, nimic din ceea ce nu este omul și nu ambalajul în care se camuflează.
Sunt sătul de o lume plină de cuvinte, dar goală de viață, egoistă și închisă în cuvinte din ce în ce mai sărace și mai reci, mai mecanice, mai lipsite de umanitate. O lume care comunică prin emoticoane, omuleți, sms-uri; o lume care se îmbrățișează, se iubește, se scuipă și se trădează prin sticla Gorilla a dispozitivelor electronice portabile cu ecran.
Avem nevoie din nou de cuvântul de la începutul lumii care avea duhul și viața lui Dumnezeu, pentru ca lumea aceasta plină de cuvinte să nu dispară în neant.
Preoți și dascăli ai oamenilor, care ați spus și spuneți atâtea cuvinte goale, fără viață, uitați-vă cum cuvintele voastre goale nu-i apropie pe oameni de Dumnezeu, nici de înțelepciunea minții, ci îi fac să meargă care încotro îi taie capul. Nu de cuvintele gurii voastre au nevoie oamenii, ci de cuvântul care izvorăște din mintea voastră înțeleaptă și din inima voastră plină de iubire. Dacă preotul și dascălul mai știu încă cine sunt și care le este menirea, atunci să mai deschidă și gura. Dacă nu, să facă bine și să tacă din gură (să se ducă la prășit câmpul) și să nu mai spună cuvinte goale, fără viață, căci lumea a fost deja invadată de cuvinte goale, moarte, care anunță pustiul și hăul dinaintea facerii lumii.
Cine va salva lumea de la pieire? Cuvintele care izvorăsc din lacrimile sau din bucuriile noastre; cuvinte care izvorăsc din adâncul ființei noastre și în care se scaldă chipul Celui fără de început. Căci nu este adevărat și nu este important decât Cuvântul de la începutul lumii, Cuvântul salvator al lumii, Logosul care da sens şi luminează rostul cuvintelor noastre. Toate celelalte cuvinte, în afara Logosului etern, nu sunt decât simple semne și zgomote de tinichele.
Și iar îmi amintesc de melodia cântată de Dalida în compania lui Alain Delon, melodie lansată în anul 1973, dar și astăzi la fel de actuală și de dramatică, ca și în acei ani când oamenii erau în plin proces de invadare a spațiului cu multe, foarte multe, infinite cuvinte.
Vorbiți mai puțin, gândiți mai mult și iubiți cât vă țin puterile inimii iar Dumnezeu pe care l-ați exilat în cerul lui, va coborî din nou în ochii, pe buzele și limba voastră, în mâinile, în mintea și inima voastră, ba chiar și în cuvintele voastre!

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *