Cutremur!

28 dec., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Ne-am speriat în noaptea aceasta, cei care nu dormeam, simțind câteva secunde cum totul se scutură sub noi. Sau ne-am trezit din somn, scuturați scurt și cam tare, cu casă cu tot.
Cutremur! Ne speriem în fața unui fenomen al pământului, căci s-ar putea să cadă ceva peste noi și să ne strivească; sau să ne prăbușim cu bloc cu tot, amestecându-ne trupul cu moloz, fiare și bucăți de pereți făcuți ferfeniță.
În străfundurile ființei noastre zace ascunsă, pitită bine fiara fricii de moarte. Avem în noi, înrădăcinată adânc frica care într-o clipită spulberă toate siguranțele și asigurările noastre, toate iluziile și spoielile cu care ne amăgim că suntem mari și tari, că răul, șarpele otrăvitor nu ne poate mușca. Toată șandramaua siguranțelor noastre sare în aer la o mică zgâlțâitură a pământului. Sunt suficiente câteva secunde de tremur al pământului ca să intrăm într-o panică vecină cu frica morții iminente. Iar apoi, imediat ce pământul se liniștește, căutăm pe cineva ca să-i comunicăm vestea că a fost cutremur și să-l întrebăm dacă a simțit cutremurul. Ca și cum celălalt ar locui pe lună, unde unda cutremurului de pe pământ nu se simte chiar deloc.
Cât de prompți suntem în a ne alerta și a comunica și altora frica noastră!
Nu pricep de ce nu se declanșează în noi la fel de repede și de puternică bucuria de a trăi fiecare clipă ca pe marele dar dat de Dumnezeu.
Nu pricep de ce nu se declanșează în noi la fel de repede solidaritatea cu cel în suferință, în lipsuri sau în singurătate. Cum de putem sta atât de liniștiți în casele noastre când în jurul nostru se întâmplă zilnic atâtea răutăți și nedreptăți?
De ce oare în noi se declanșează într-o fracțiune de secundă doar mecanismul fricii că ceva rău ni se poate întâmpla nouă și suntem adesea total insensibili, total absenți față de răul social care ne macină pe toți?
Suntem egoiști până în străfundurile ființei noastre. Poate să vină potopul peste toată lumea, dar noi, doar noi să ne salvăm. În rest, pot să moară toți. Poate să dispară chiar și Dumnezeu. Important este ca noi să ne salvăm.
Părerea mea este că atunci când ceilalți nu contează, iar de Dumnezeu nici măcar nu ne amintim că există, din acel moment suntem deja morți, căci nimeni și nimic nu mai există pentru noi. În trupul nostru, inima poate continua să bată, putem să respirăm, să mâncăm, dar ca oameni suntem deja morți, uciși de frica pentru propria moarte.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *