Cu bilele la vedere

21 Iun, 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Evenimentul politic petrecut astăzi (21 iunie) la București îmi provoacă trei perplexități:
1. Șeful cel mare spune următoarele: Dacă vă place sau nu, asta nu mă interesează. Votați cum vă ordon eu! Și așa s-a întâmplat, cu excepția unui singur votant, care, așa, ca să-i arate marelui șef că nu-i este frică de el, a votat cu pumnii strânși. Probabil în curând o să vadă el ce pățește pentru acest act de obrăznicie și sfidare a marelui șef. Deci, exact ca într-un clan mafiot, toți se supun deciziei celui care tronează de sus asupra tuturor și peste toți. Comanda la mine!
2. În afară de acest mod despotic și slugarnic de desfășurare a votării moțiunii de cenzură a guvernului, ceea ce nu pricep eu este faptul că-ți dai singur cu stângul în dreptul, adică PSD-ALDE votează contra PSD-ALDE. Înțeleg să se ridice alții împotriva ta, dar ca singur să votezi contra ta, asta întrece capacitatea mea de înțelegere. Sau de fapt, îndărătul acestui episod stă tot șeful ăla mare care nu-l înghite pe rivalul său (din același partid)? Caz în care, șeful ăla mare, în fața căruia le tremură pantalonii la toți, decide și ordonă tuturor subordonaților să voteze contra rivalului, și nu oricum, ci cu bilele la vedere, ca să-i vadă el bine pe toți cum execută ordinele lui. Și toți se conformează, așa cum am mai spus, cu o singură excepție. În plus, spre supărarea șefului cel mare, un altul și-a permis obrăznicia să vrea să voteze primul, că așa vrea el; ceea ce l-a supărat rău pe șeful cel mare, încât l-a făcut nebun.
3. A treia perplexitate a zilei mi-a fost dat să o trăiesc, urmărindu-i pe votanții subordonați ai marelui șef, strângându-i mâna după votare, făcându-i obișnuitele plecăciuni și aducându-i necesarele osanale pentru rezultatele votului. Așa este: Ca într-un clan mafiot; după ce ai executat fără crâcnire ordinele șefului din vârful cupolei, te prezinți la el, îi pupi mâna și-i faci obișnuitele și necesarele plecăciuni, cu zâmbetul pe buze, cu mulțumiri și recunoștințe declarate în mod expres, fericit că ai fost găsit vrednic să-i execuți ordinele.

Toate ca toate, dar demnitate și stimă de sine când vor avea aleșii noștri? Nu mai zic de respectul și responsabilitatea pentru poporul pe care au jurat să-l slujească. Apropo, i s-a părut cuiva că în tot ce s-a desfășurat astăzi la București, acești aleși ai noștri s-au gândit vreo clipă la binele poporului român?
PS: Cele spuse de mine nu reprezintă un comentariu politic, ci doar niște reflecții etice, morale ale unui eveniment politic. Spun aceasta pentru a nu mai fi acuzat că mă bag unde nu-mi fierbe oala. Cine are urechi de auzit și mai ales minte de înțeles, să înțeleagă că nu putem rămâne absenți de cele ce se întâmplă într-un loc anume, dar au repercusiuni asupra tuturor românilor din interiorul granițelor și din afara lor.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *