Ce-mi mai lipseşte pentru angajare?

28 Sep, 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Pe vremea comunismului de la noi, un anume tânăr a sunat la telefonul de la Seminarul Catolic din Iași (Institutul Teologic) și a întreabat dacă poate fi admis printre seminariști pentru a deveni preot. Se prezintă (citez): Gras sunt, barbă am, să cânt, știu. Continuă, întrebând: Ce-mi mai lipsește ca să devin popă? Studentul de la centrala telefonică îi răspunde scurt: O doagă!
Astăzi, cine vrea să intre într-un serviciu, printre multe condiții și calități recerute, există și una mai interesantă: candidatul (a) să aibă o rezistență crescută la stres. Așa cum mulți dintre noi trebuie să luăm tot felul de medicamente pentru creșterea imunității, pentru a rezista mai cu succes diferitelor atacuri la sănătatea noastră. Cu greu dobândim un serviciu în care suntem rezistenți la stres, iar din banii pe care îi câștigăm, cheltuim apoi o parte pentru a scăpa de stres. Ciudată mai este și viața asta!
Mi se pare grav faptul că angajatorii consideră normală existența stresului, atât fizic dar mai ales psihic. Ei consideră că este cumva normal și inerent vieții să trăim în stres, pentru ca apoi să vină mulți alții (psihologi, psihiatri, consultanți, medici, oameni de cultură etc.) care să ne învețe cum să ne protejăm de stres, ce trebuie să facem, ce trebuie și cât trebuie să cheltuim pentru a ne proteja trupul și mintea de inamicul numărul 1 al lumii contemporane. De ce oare angajatorii consideră normală existența stresului și, în consecință, consideră absolut necesară rezistența crescută la stres a angajaților? Răspunsul nu-i deloc greu de găsit: Pentru ca angajații să reziste cât mai mult la presiunile unui regim de muncă stresant și să-i aducă un profit cât mai mare, lui, angajatorului. Astfel, din beneficiar al muncii, omul este transformat de angajatori și patroni în instrument de muncă pentru a produce un capital (financiar, material) cât mai mare patronilor lui.
Influențați de mentalitatea consumistă și a unui randament care să facă față concurenței de piață, candidatul și angajatul de astăzi este privit cu aceiași ochi și cu aceleași criterii cu care un cumpărător, înainte de a cumpăra, analizează o bormașină, un plug, un utilaj pentru a-și da seama bine cât de rezistente sunt. Probabil că un angajator, precum comercianții și cumpărătorii de sclavi de odinioară, trebuie să se mai uite și în gura candidaților, să vadă dacă au dantura sănătoasă și nu au vreun dinte sau măsea afectată de carie. Sau, dacă este vorba de anumite servicii de deservire a publicului, neapărat să fie fete dintr-o anumită categorie de vârstă și să aibă o anumită conformație corporală și o vestimentație atrăgătoare, adică sexy.
Ce-i mai lipsește unui candidat pentru a candida și a obține un loc de muncă? Multora, nimic. Dar angajatorului? I-aș răspunde precum studentul de la centrala telefonică: O doagă.. a omeniei, bunului simț și respectului față de om. Bineînțeles că oricine trebuie să corespundă exigențelor reale ale unui loc de muncă, dar dincolo de locul de muncă, omul este om și se pare că mulți alții îl confundă cu altceva, ceea ce mi se pare foarte grav.
In afara crizei locurilor de muncă, lumea noastră suferă grav de o criză de umanitate, de normalitate. La aceasta trebuie să ne întoarcem, și nu este ușor deloc, la normalitate. Cred că o misiune importantă a Bisericii actuale, alături de cea de îndreptare a minții omului spre Creatorul său, este și aceea de a-l ajuta pe om să redevină ceea ce este, un om și nimic altceva. Nici utilaj, nici obiect de consum, nici Giorgio Armani sau Beyonce, ci doar un om. Căci gloria lui Dumnezeu o reprezintă omul cel viu!

Fotografia postată de Emil Dumea.
Fotografia postată de Emil Dumea.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *