Ce este rugăciunea? Cum ne rugăm?

08 Iul, 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Rugăciunea nu este o simplă înșiruire de cuvinte citite dintr-o carte sau repetate din memorie.
Nu este o obligație impusă de o instanță morală.
Nu este un act magic, hocus-pocus, prin care capeți ceva din cutia milei lui Dumnezeu.
Nu este o practică a celor mici și slabi, mai puțin emancipați.
Rugăciunea exprimă neliniștea spiritului uman, agitația lui existențială, căutarea drumului către absolut, către ceea ce este dincolo de scoarța materiei, către principiul ultim și suprem al existenței.
Rugăciunea este o ieșire din imanentul materiei, o aventură a spiritului uman către transcendență. Ea este asemănătoare omului care s-a aventurat în cosmos, dezlipindu-se de acest pământ, în căutarea altor planete din acest univers care pare să fie infinit.
Ea este mai ales o aventură de credință și iubire a creaturii în drum spre Creatorul ei. Așa cum două persoane iubite se aruncă una în brațele celeilalte, așa este și cu cel care se roagă: cu toată ființa sa, se apropie de Creatorul ei, spunându-i toată iubirea pe care o are în inimă, mărturisindu-i Lui toate bucuriile și durerile pe care le are; adorându-l pe El, de la care a primit viața, puterea și înțelepciunea de a privi minunile acestei lumi.
Rugăciunea creștinului este o îngenunchiere în fața Iubirii infinite a unui Dumnezeu care-și dă viața pentru om, răstignit pe lemnul crucii. Dar mai mult decât atât, rugăciunea lui este o explozie de viață, bucurie și optimism împreună cu Cristos cel Viu, începutul și sfârșitul timpurilor și al istoriei, stăpân a tot ce există, învingător al păcatului (răului) și al morții, autor al Vieții, din care oferă cu generozitate și creaturii în carnea căreia El însuși s-a întrupat.
Rugăciunea este un fel de contopire a creaturii în Creatorul ei; este o stare de spirit mai mult decât un act al inteligenței. Mai mult decât a fi descrisă și înțeleasă de inteligența umană, rugăciunea este o trăire intensă, dincolo de logică și raționament, o cufundare în căldura plăcută a lui Dumnezeu, așa cum te cufunzi dimineața în căldura și razele soarelui, sau cum absorbi cu toți porii pielii și cu toate simțurile parfumul florilor și frumusețea lor.
Prin rugăciune, îl simt pe Dumnezeu și trăiesc în El mai ales cei care știu să iubească necondiționat, mai mult decât cei care vor să-l cuprindă în calapoadele minții și raționamentelor lor. Calea spre Dumnezeu este mai mult una a inimii decât una a inteligenței, fiindcă în esență El este Iubire.

CUM NE RUGĂM?
Rugăciunea nu are nevoie de tehnici sau practici misterice, învățate de la guru, bonze, muezini sau imami, rabini, preoți sau pastori. Nu sunt neapărat necesare nici ceremoniale, nici locuri anume unde să te rogi, căci Dumnezeu este oriunde în univers, dar mai ales El este în bătăile inimii tale.
Pentru a ajunge la Dumnezeu prin rugăciune, nu trebuie neapărat să mergi în locuri îndepărtate, în pelerinaje, la icoane făcătoare de minuni, la sanctuare, la preoți cu har, căci Dumnezeu este Tatăl lumii întregi, prezent oriunde în ograda creației sale, în orice moment din noapte și din zi. Iar noi toți, buni și răi, mișunăm în curtea Lui; pe toți ne iubește, curați și murdari așa cum suntem; doar că El este curat și în prezența Lui trebuie să ne spălăm și noi de toate mizeriile noastre. Iar acest Dumnezeu întrupat în Cristos este fratele tuturor oamenilor, pe care îl poți vedea, întâlni, discuta cu El oricând în orice om pe care îl întâlnești în viața ta. Dumnezeu nu are program de birou și nici nu trebuie să mergi la El cu bani sau cu ceva în traistă, geantă, plic pentru a-i cere ajutorul. Dimpotrivă, astfel de practici se pare că nu-i sunt deloc pe plac.
Mai mult decât o recunoaștere intelectuală a măreției lui Dumnezeu în tot ceea ce a creat, rugăciunea trebuie să devină un act de iubire și de contemplare a bunătății și puterii sale.
Rugăciunea este asemănătoare cu atitudinea copilului față de părinții săi. Pentru el, ei sunt totul, pe ei îi iubește cel mai mult, în brațele lor aleargă în fiecare clipă, de la ei primește hrană, dar mai ales multă iubire. De la ei învață să iubească pe toți semenii. Ei sunt maeștrii lui prin excelență care-l ghidează pe drumul întortocheat al vieții.
Rugăciunea are nenumărate forme de exprimare, ea putând la fel de bine să fie un cântec solemn sub cupolele mărețe ale unei catedrale, ca și plânsul înfundat, neștiut de nimeni al omului care se trezește singur și părăsit de toți. Ea poate fi un simplu semn al crucii făcut cu reverență când treci prin fața unei biserici, o simplă invocare a divinității pornită din inimă în tăcere la locul tău de muncă, sau o rugăciune lungă dintr-o carte, spusă fără grabă, cu calm și atenție, dar mai ales ieșită din inima celui care se roagă.
Orice formă de rugăciune este bună dacă ea reușește să-l apropie pe om de Dumnezeu.
Rugăciunea este ca flacăra unei lumânări, se înalță mereu spre înălțimi, preamărindu-l pe Cel care este lumina noastră; ea este aspirația noastră spre înălțimile cerului.
Rugăciunea reprezintă un mod al omului de recunoaștere plină de iubire a planului lui Dumnezeu cu el, un plan de mântuire. In rugăciune, omul reintră pe drumul fericit care-l duce la casa Tatălui. Un drum deloc ușor, îngust, cu multe obstacole, iar rugăciunea este alimentul, forța care te ajută să parcurgi acest drum, până la capătul lui care înseamnă ultima ta respirație pe acest pământ.
Fiind limitați în trup dar nelimitați în aspirații, rugăciunea este o tânguire a omului în straiele sale strâmte și o continuă aspirație spre împlinirea lui dincolo de limitele corporale, ale materiei, ale lutului din are a fost făcut. Niciodată omul nu trebuie să înceteze să-și recunoască limitele, chiar dacă nu-i face plăcere acest lucru; dar mai ales prin rugăciune nu trebuie nicio clipă să înceteze să aspire spre înălțimi, spre eliberarea lui din cătușele tuturor greutăților și relelor cu care se confruntă în această lume.
Rugăciunea nu este o milogeală a plângărețului și leneșului adresată unui Dumnezeu care să-l scutească de efort. Inainte de a ne ruga pentru roadele câmpului, trebuie să muncim acel câmp; înainte de a ne ruga pentru ploaie, trebuie să facem sisteme de canalizare și irigație; înainte de a ne ruga Lui pentru reușită în viață, trebuie să ne punem mintea la contribuție și brațele la muncă. Inainte de a ne ruga pentru o căsătorie fericită, trebuie să învățăm să-l iubim și să-l respectăm pe cel (cea) de lângă noi.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *