Botezul Domnului-botezul meu

06 ian., 2018 Raze de lumină 1 Comentariu

Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă şi avea o cingătoare din piele în jurul coapselor sale; mânca lăcuste şi miere sălbatică şi predica, zicând: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”. În zilele acelea, a venit Isus din Nazarétul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordán. Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul, ca un porumbel, coborând spre el. Şi din cer a fost un glas: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea”.
Evanghelia după Sfântul Marcu 1, 6-11.
S-a mai scurs un an și am întrat într-unul nou, 2018. S-au scurs și sărbătorile de iarnă. Mai avem bradul împodobit? Din bucatele alese pregătite pentru Crăciun și Anul Nou, a mai rămas ceva prin cămară sau în frigider? Ah, cadourile! Cred că încă este vie bucuria pe care am simțit-o în momentul în care am primit cadourile de Crăciun. Frumos am mai început anul acesta! Și ne dorim ca farmecul acestor zile să continuie; să ne facă viața cât mai plăcută și mai fericită.
Am lăsat în urmă un an și încrezători în Cel de Sus am pășit în noul an; suntem la un nou început.
Și Isus Cristos se află la un nou început de drum. A lăsat îndărăt casa părintească și viața liniștită pe care a dus-o alături de părinții lui pământești, și iată-l în public, la apele Iordanului, amestecat printre toți păcătoșii care veneau la Ioan Botezătorul pentru a primi de la el botezul pocăinței. Liniștit și în tăcere, împreună cu toți păcătoșii Israelului, Fiul lui Dumnezeu își așteaptă rândul să fie botezat. Se mai smerise odată, la naștere, așezat pe paiele unei iesle și înconjurat de niște ciobani și oile lor. Mă gândeam adineaori la tot fastul și spectacolul organizat de bunii noștri creștini cu ocazia botezului copiilor lor. Nu prea se aseamănă cu smerenia Celui Preaînalt, amestecat printre păcătoșii Israelului. El, cel nevinovat, vine să primească botezul pocăinței. Dar pentru care păcate trebuia să facă pocăință Fiul lui Dumnezeu? Pentru ale lui? Nu, căci nu avea nici umbra păcatului. Atunci, pentru care păcate? Pentru ale cui? Pentru ale mele, care scriu aceste cuvinte, și pentru ale tale, care le citești. Și pentru ale tuturor oamenilor, care au fost și care vor mai ține umbră acestui pământ. Pentru păcatele lumii întregi, Fiul Tatălui veșnic primește botezul pocăinței. Este botezat Dumnezeu pentru omul care nu vrea să-și mai recunoască păcatele, care nu vrea să-și spele sufletul și conștiința lui. Mă gândesc la atâția români care în perioada comunistă s-au dezis de Dumnezeu; mă gândesc la torționarii și securiștii care au făcut atâta rău semenilor lor. Câți dintre ei și-au recunoscut vinovăția? Câți și-au spălat sufletul și conștiința? Câți au cerut iertare celor pe care i-au chinuit? Câți și-au spălat sufletul cu botezul pocăinței?!
Pentru toți răii de ieri, de astăzi și câți vor mai fi până la sfârșitul lumii, Fiul lui Dumnezeu primește botezul pocăinței. A coborât în apele Iordanului pentru a sfinți apa și a-i dărui puterea de a spăla păcatele oamenilor. Apa botezului care a curs pe fruntea noastră, a primit puterea de curățare a păcatului strămoșesc și a oricărui păcat în clipa în care Dumnezeu Fiul a pus piciorul în apa Iordanului.
Atunci a avut loc un eveniment unic în istoria omenirii, un eveniment la care participă întreaga Sfântă Treime. Dumnezeu Tatăl vorbește: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea”. Aceleași cuvinte le-a spus Tatăl și la botezul nostru, doar că noi le-am uitat sau nici nu ne-am dat seama de aceasta. La botezul lui Isus Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub chipul unui porumbel; porumbelul păcii și prietenii dintre Dumnezeu și om. Același porumbel al păcii și prieteniei cu Dumnezeu a coborât și peste noi, doar că mulți dintre noi l-am înlocuit cu o cioară.
Din clipa în care a fost botezat de Ioan, Fiul lui Dumnezeu inaugurează o nouă fază a istoriei. El iese din ape cu o conștiință clară a urgenței vestirii Împărăției lui Dumnezeu. Ieşit din apă, Isus este mistuit de un foc: vestirea împărăţiei, mergând din cetate în cetate şi vindecând orice boală şi neputinţă (cf. Lc 12,49).
Visez o lume în care creștinii să fie mistuiți de flacăra iubirii și predicării Împărăției lui Dumnezeu, nu prin multe cuvinte, ci prin fapte. Trăiesc într-o civilizație postmodernă, dar vreau să trăiesc într-o civilizație a iubirii.
Botezul lui Isus îmi reamintește botezul meu, adică șansa unui nou început. De ce să nu fie acest an, 2018, un nou început?! De ce să nu fie zorii fiecărei zile un nou început?

Articole recomandate

Comentarii la acest articol

  1. Lucian Farcaș -

    Întâmplător ieri a fost și Sf. LUCIAN, ceva mai la urmă în calendar.

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *