Bogatul și săracul

25 sept., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

În drumurile mele pe jos am trecut și prin Principatul Monaco. La intrarea în acest oraș, am avut senzația că nu calc pe pietre, ci pe bancnote de 100 euro transformate în pietre. Atât de mult m-a lovit opulența acestui oraș, căci ea mi-a amintit instantaneu faptul că în alte părți ale lumii am văzut lume murind de foame. Nu știu dacă locuitorii acestui oraș sunt direct vinovați de faptul că în multe alte părți ale globului sunt oameni care mor de foame, dar acesta a fost feeling-ul meu în trecerea prin Monaco și mai ales când am ajuns în fața cazinoului de aici. Sentimente asemănătoare am avut și când am trecut prin localitatea sătmăreană Certeze.
În calendarul catolic, astăzi (25 sept.) Biserica ne propune spre reflecție fragmentul evanghelic pe care mulți îl știu, dar prea puțini cred în el, dată fiind goana după bani și avere pe care o constatăm în lumea în care trăim.
”Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire.La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.”„Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi* aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.” Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.”Avraam a răspuns: „Au* pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.”Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar* dacă ar învia cineva din morţi.” (Luca, 16, 19-31).
În această evanghelie există un contrast puternic între două dimensiuni diametral opuse: cea a plinului și cea a golului. Plinătatea este reprezentată de tot luxul și abundența în care se mișcă bogatul. Dimensiunea golului este reprezentată de Lazăr. Este golul celei mai negre dezolări, golul sărăciei totale, al foamei, al singurătății absolute.
”Cu vremea, săracul a murit”… ”A murit și bogatul”. Pentru toți, săraci sau bogați, sosește o zi în care jocul se termină. Conștiința propriei limite de viață ar trebui să fie o lecție salutară de înțelepciune. Dar cine trăiește cu mintea și voința acaparate de bogății sau putere este dominat de o obezitate spirituală care-l împiedică să vadă departe și dincolo de el. Ce loc ar putea avea Dumnezeu acolo unde se trăiește în dimensiunea unei false plinătăți? Doar Lazăr se poate deschide spre dimensiunea divinului și a eternului; și aceasta nu pentru că este sărac material, dar pentru că plecând de la propria sărăcie, a știut să cultive în el așteptarea, încrederea, speranța, virtuți care pot să fie și în cel bogat, dacă are spiritul lui Lazăr, și care ne apropie de Dumnezeu și înlătură dintre noi falsele sisteme de siguranță care, paradoxal, ne fac să ne simțim atât de singuri și de vulnerabili.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *