Autoportret “PERDANT”?

29 Ian, 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Citeam niște știri banale, nu atât pentru că redau fapte banale, căci prezentau corupție, minciună și violență, ci le consider banale pentru lipsa lor de stil al prezentării și pentru faptul că le aud și văd mereu, de ani și ani de zile. Descurajat, mi-am zis că nu este nimic nou sub soare în mass-media românească.
In nemulțumirea mea față de cronica neagră și de scandal a unei bune părți a presei românești, m-a străfulugerat însă un gând, o idee care mi-a produs nu doar nedumerire, ci mai mult, neliniște. Despre ce este vorba?
Din prima mea tinerețe, de pe băncile liceului am fost cucerit de un fel de idol (pentru mine) al serialului “Om bogat-om sarac”, difuzat în România anului 1976. Din acel serial m-am identificat cu personajul sărac, revoltat împotriva nedreptăților societății americane, în care însă eu vedeam nedreptățile societății comuniste de la noi. Si nu a avut un sfârșit bun acest personaj. Intre preferințele mele a urmat apoi președintele John Kennedy, care a luptat pentru o lume nouă, o “Nouă Frontieră”, și a sfîrșit-o și el rău, adică a fost împușcat la Dallas. Mi-am zis apoi că lucrurile se pot schimba în bine în lumea noastră, luptând pacific și rezistând pacific contra nedreptăților comuniste și aveam ca model pe Mahatma Gandhi, dar și el a sfârșit-o rău, căci a fost împușcat tocmai când se ruga. Am fost cucerit apoi de figura multora care au sfârșit-o în temnițele comuniste, despre care auzeam multe lucruri, pe șoptite, și asta mi-a adus nu puține neplăceri din partea unora sau altora, care m-au întrebat dacă chiar nu mi-e bine și de ce nu-mi țin gura.
Ca opțiune fundamentală și crez religios, am crezut și cred în revoluționarul pacific, Isus Cristos, care a venit să aducă în această lume o Impărăție a păcii, a iubirii și fraternității universale, dar, cum o știm cu toții, și el a avut un sfârșit tragic, condamnat la moarte prin răstignire, cea mai umilitoare pedeapsă acordată de romani celor mai infami răufăcători.
Oricum și oriunde m-aș învârti în viața mea, am crezut doar în personaje perdante, care au avut un sfârșit tragic. Cu limitele, greșelile și imperfecțiunile mele, perdant am fost de multe ori și încrezându-mă în oameni, care au profitat de mine și apoi mi-au râs în nas, sau care s-au simțit grav ofensați și lezați pentru faptul că le-am spus ce gândesc.
Ceva nu se leagă între aspirațiile și visele mele frumoase, pașnice și realitatea acestei lumi care răspune la ele cu dispreț, sau mai grav, cu violență, ură și moarte. Fără să am cea mai mică tentație de a mă urca pe vreun piedestal, are, totuși, cineva o explicație pentru aceste contradicții și lipsă de logică a comportamentului uman?

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *