Atenţie la ce mâncăm!

25 Mar, 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Nu-mi venea să cred că chiar așa de contaminate pot fi alimentele pe care noi le mâncăm. Cineva mi-a vorbit despre un igienizator pe bază de ozon care purifică alimentele, scoțând din ele hormonii, bacteriile, pesticidele și alte substanțe nocive pe care le conțin. Din principiu, sunt rezervat față de informații, fie ele bune, sau rele. Intâi vreau să le mai aprofundez. Așa am procedat și în acest caz. M-am mai interesat, documentat de la persoane care folosesc un astfel de aparat pentru a curăța alimentele înainte de a fi consumate. Am sfârșit prin a cumpăra acest aparat, și astăzi am făcut prima probă cu o cantitate mică de mușchi de calitate, dat fiind prețul de cumpărare. După 10 minute de igienizare a micii cantități de carne, deasupra apei din vasul din imagine s-a format o pastă albicioasă și o spumă, urât mirositoare. Off! Mi-am permis să postez această informație, convingându-mă din plin că ceea ce auzisem deja de atâta timp, din păcate, este adevărat. Priviți cu atenție fotografia. Mirosul nu aveți cum să-l simțiți, dar vă pot spune că este… respingător.
Sper ca informația să folosească. Vă rog frumos să o distribuiți la cât mai mulți. Nu vreau să fac reclamă unei firme sau unui aparat, ci vreau să ne apărăm sănătatea, căci este mai scumpă decât toate.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *