Acasă

30 Aug, 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

A trecut aproape o lună de când am plecat de acasă, iar acum sunt pe drumul de întoarcere, înapoi acasă. În tot acest timp am întâlnit și am vorbit cu mulți români la lucru în Italia sau Danemarca. Nu vreau să vorbesc despre multele și frumoasele experiențe avute, ci despre simțul și sentimentul de ACASĂ.
Cândva, fiind departe de casă, trăiam aproape dureros nostalgia de acasă, de locurile natale.
Cu trecerea anilor, am început să pricep mai bine că întregul pământ este casa noastră a tuturor și că toți avem drept egal de cetățenie pe oricare din meridianele lui.
Cineva stabilit cu familie cu tot în străinătate îmi spunea că acasă este pentru el acolo unde este familia lui, unde lucrează și unde plătește taxe și impozite.
Romanii spuneau cândva că acasă este acolo unde îți este bine.
Ca și creștin, îmi vine în minte acum un cântec care începe cu aceste versuri: Patria mea este sus, sus în cer. Însă din cele ce constat la mulți creștini este faptul că se țin cu dinții de acest pământ și de bunurile lui, iar ceea ce spune acest cântec sunt un fel de vorbe goale care nu corespund mai deloc cu gândirea și viața lor de zi cu zi.
Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât pricep mai puțin ce este și unde este acel acasă pentru mulți români din interiorul granițelor țării lor sau din afara lor.
Despre acasă, așadar, îmi rămâne să spun ce simt eu acum, pe drumul de întoarcere:
Am nevoie de o țară, chiar dacă uneori doar pentru a-mi satisface gustul și dorința de a pleca din ea.
Oricând am fost în străinătate, chiar dacă nu mi-a lipsit nimic material, m-am simțit, așa cum spune și cuvântul, în străinătate, adică un străin printre străini. Sentimentul acesta de înstrăinare mi-l dă însă și prezența în lumea internetului. Orice navigare în spațiul virtual, și în prezent mai toată lumea se perindă prin acest spațiu anonim, îmi accentuează sentimentul de străin pe o planetă sau pe o mare virtuală, care nu există, ci reprezintă o continuă călătorie într-un spațiu fără contur precis, fără pământ sub picioare, fără stabilitate.
O țară reală ne este însă necesară pentru a nu mai fi singuri, pentru a simți alături persoane concrete, prieteni sau mai puțin prieteni, dar, totuși oameni lângă care am crescut. Acasă înseamnă a te întoarce și la mormintele celor pentru care ai vărsat lacrimi de durere. Acasă înseamnă a fi acolo unde ai transpirat din greu pentru a-ți câștiga onest o pâine. De acest acasă ai nevoie ca de aer, chiar dacă nu-ți place, chiar dacă ți-e greu să recunoști aceasta.
Te întorci acasă pentru că ai nevoie să revezi lumea ta, lumea care îți aparține și căreia îi aparții. Acasă vezi drumurile pe care au obosit picioarele tale, vezi plantele, râurile, dealurile, munții și văile pe care le-au admirat ochii tăi și le-ai simțit ca ale tale. Acasă înseamnă să fii acolo unde în orice colțișor prin care te învârți respiră ceva din ființa ta.
Acasă este toată acea lume care te așteaptă să te întorci la ea, chiar dacă nu îți spune aceasta prin cuvinte. Doar îți șoptește, doar îți zâmbește, doar își deschide brațele cu drag, pentru a te primi la sânul ei. Acasă este mama care te așteaptă cu brațele deschise și care a suferit în absența ta; acasă este persoana dragă, iubită, care te-a visat în fiecare noapte, simțindu-ți lipsa, simțind-o adesea la modul cel mai dureros.
Oricând vei fi departe de casă, nu vei fi nicio clipă liniștit, pentru că acel acasă este inima și sufletul tău care vor să se întoarcă înapoi la locul lor, în trupul tău rătăcitor pe alte meleaguri care, oricât de frumoase ar fi, nu vor fi niciodată casa ta.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *