A fost odată…o mare poveste de iubire

25 mart., 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

A fost odată, ca niciodată, un împărat care împărățea peste toată lumea. Ba mai mult decât atât, lumea întreagă cât o poți cuprinde cu privirea o făcuse el în atelierul lui și o meșteșugise cum nimeni altul nu s-ar fi priceput mai bine. Și avea împăratul acela un băț magic, cu puteri nemaipomenite. Când a întins el bățul lui pe cer, au apărut dintr-odată nenumărate stele clipitoare în taina nopții şi o lună tăcută și misterioasă, dar care se ascundeau apoi parcă rușinate când apărea dimineața mândrețea de soare, luminând totul cu razele lui strălucitoare și alungând departe umbrele nopții. Si a mai făcut împăratul acela cu bățul lui minunat norii cerului și le-a spus să se plimbe pufoși prin văzduhuri și să ude pământul pentru ca acesta să rodească și să facă multe fructe bune și multe, multe flori.
Iar pe pământul acesta, plin de verdeață, copaci mulți, animale de tot felul, și mai ales plin cu flori, împăratul acela mare a făcut la masa lui de olărit (căci se pricepea și la olărit), a făcut din lut cea mai frumoasă creatură. S-a gândit și s-a tot gândit cum să o facă ca să-i semene mai bine. Și în înțelepciunea lui atât de mare, s-a gândit că cel mai bine este să facă o creatură care să-i semene lui prin bunătate, frumusețe și putere. A suflat în ființa aceea minunată chiar din duhul lui, din mintea lui, din frumusețea lui, din puterea lui, chiar din viața lui, și așa a apărut în fața lui o capodoperă de care chiar el s-a minunat; s-a uitat mult la ea, admirând-o, și i-a dat numele de bărbat. Și ca să nu fie singur pe lumea asta, i-a făcut și o însoțitoare egală lui în toate, și mai frumoasă decât el, și pe aceea a numit-o femeie.
Și a pus împăratul cele două creaturi care îi semănau ca două picături de rouă, în cel mai frumos loc pe care l-a numit paradis, ca acolo să crească, să se înmulțească și să stăpânească tot pământul, ba chiar și păsările cerului și peștii mării. Iar oamenii aceștia doi erau tare frumoși și se iubeau mult de tot, iar împăratul îi privea cu drag în fiecare zi din pragul casei lui din ceruri. Așa a fost odată, demult tare, nici nu se știe clar când a fost asta. Acesta este doar începutul acestei lungi povești de iubire dintre împărat și lumea aceasta mare pe care el a făcut-o și pe care o iubește mult de tot, căci ea este ceea ce s-a priceput el cel mai bine să facă.
Doar că, iar nu se știe bine când și cum, în lumea aceasta un șarpe rău, viclean și urât i-a amăgit pe cei doi oameni și au început să se întâmple în paradisul lor tot felul de lucruri care nu i-au plăcut împăratului. A stat el și s-a gândit ce să facă ca să îndrepte lucrurile neplăcute și rele care se petreceau pe pământ. După ce a chibzuit bine totul, s-a hotărât să-l trimită pe pământ din cerurile în care locuia chiar pe fiul lui, singurul lui fiu, care era la fel de puternic și de înțelept ca el, ca să îndrepte lucrurile strâmbe care se întâmplau în lume. Și chiar așa a și făcut: l-a trimis în lumea asta pe fiul lui, iar acesta a venit degrabă printre oameni, care erau ocupați cu fel de fel de treburi și probleme.
Și așa începe o nouă și mare poveste de iubire a împăratului din ceruri, a fiului lui, și a oamenilor din lumea asta. Este o poveste care nu s-a terminat nici astăzi, doar că sunt oameni care nu mai cred în povești și asta-i tare rău pentru ei. Ei, dar asta-i deja o altă poveste…

Fotografia postată de Emil Dumea.
Fotografia postată de Emil Dumea.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *