1 decembrie: Ziua națională a României

01 Dec, 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

1 decembrie: Ziua națională a României
Dumnezeule, care conduci lumea cu înţelepciune şi iubire, ascultă rugăciunea pe care o înălţăm pentru patria noastră: Fă să înflorească în dreptate şi bună înţelegere şi, prin viaţa cinstită a cetăţenilor şi chibzuinţa guvernanţilor, să înainteze pe calea binelui şi a păcii.
Să ne rugăm pentru România noastră, pentru ca fiind credincioasă tradiției sale creștine, cu ajutorul sfinților ei, să păstreze valorile pe care se întemeiază civilizația și să contribuie la edificarea casei comune a noii Europe.
Să ne rugăm pentru cei care au responsabilități publice – legiuitori, guvernanți, administratori, cei care apără libertatea și siguranța cetățenilor – pentru ca fiind mereu atenți la necesitățile tuturor, să promoveze cu onestitate și înțelepciune cele folositoare creșterii întregului popor.
Să ne rugăm pentru cei care au slujit patria până la sacrificiul vieții și pentru cei căzuți în apărarea binelui comun, pentru ca Domnul să-i primească în pacea celor drepți, iar amintirea lor să fie pentru noi imbold la loialitate și bună înțelegere.
Dumnezeu să binecuvânteze România Mare!

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *